”Facultatea de realitate” în afaceri – discuție cu Ilinca Păun, CEO The Entrepreneurship Academy

Primii studenți a The Entrepreneurship Academy (EA), prima facultate privată de antreprenoriat din țara noastră și din sud-estul Europei, au ajuns la jumătatea ciclului de studii.

Ne-am dorit să aflăm cum au decurs primii doi ani de cursuri și practică, cum se vede ecosistemul antreprenorial de la noi dar și care sunt planurile de viitor ale The Entrepreneurship Academy, chiar de la Ilinca Păun, unul dintre fondatorii acestui proiect educațional de la noi și noul CEO al facultății de antreprenoriat. Parte din board-ul The Entrepreneurship Academy încă de la implementarea acestui concept în România – în urmă cu doi ani -, Ilinca va prelua funcția de CEO al organizației începând cu luna martie a acestui an.

”Mandatul meu este de dezvoltare a unei facultăți cu reputație excelentă, care să fie printre opțiunile principale a tinerilor ce vor o educație modernă, internațională, eficientă, de business aplicat”, afirmă Ilinca Păun, fost managing partner al Colliers Internațional și unul dintre specialiștii din industria locală de real-estate.

”Ne dorim răspândirea cât mai extinsă a unui model educativ care să îi ajute pe tineri să intre o relație corectă de interdependență și nu de dependență, cu lumea în care trăiesc”, completează ea.

În viziunea noului CEO al EA, facultatea va crește anual numărul de studenți din fiecare serie, va căuta să atragă noi profesioniști ca mentori și experți de la care studenții să aibă de învățat partea practică a dezvoltării unei afaceri și va crea generații de antreprenori care pot construi afaceri scalabile și pe termen lung. Și cel mai important, am putea spune, Ilinca are în plan dezvoltarea modelului educațional astfel încât să fie preluat și folosit și de alte organizații de învățământ de la noi.

”Dorim ca impactul pe care îl vor avea studenții prin modul lor de a face business să fie pozitiv și să aducă progres sănătos în societate”, spune Ilinca Păun.

The Entrepreneurship Academy – ”Facultatea de realitate”

The Entrepreneurship Academy este o facultate de business de 4 ani de zile, cu specializarea Antreprenoriat. Facultatea este acreditată internațional (mai exact în Olanda), iar modelul educațional după care funcționează aceasta este cel finlandez, care îmbină practica în afaceri cu teoria. Facultatea este creată în parteneriat cu Team Academy Olanda, una dintre cele mai importante școli internaționale de antreprenoriat, iar modelul educațional universitar adus de EA în România a fost implementat cu succes și în Finlanda, Franța, Germania, Marea Britanie, Spania, Ungaria, Argentina sau Peru.

 

Sursa: start-up.ro, Oana Cosman

Back to top